sâmbătă, 2 mai 2020

Baghete

By In bucatarie la Sidy   Posted at  17:45   Paine No comments

Cuvântul "baghetă" înseamnă pur şi simplu baston sau băţ şi se referă la forma pâinii.Baghetele pot fi întâlnite peste tot în Paris, încă de la mijlocul anilor 1800.
Istoricii consideră că momentul de origine al formei actuale a baghetelor este legat de două momente importante: apariția cuptoarelor cu aburi în Franța și decretul din 1920 al guvernului francez, care interzicea brutarilor să-și mai înceapă ziua de muncă înainte de ora 4 a dimineții.
O alta poveste susţine că Napoleon Bonaparte a adoptat o lege prin care pâinea pentru soldaţii săi ar fi trebuit să se facă în lungă şi subţire pentru a se încadra într-un buzunar special de la uniformele lor. Deoarece măsurătorile erau aproape de mărimea unei baghete moderne, unii oameni cred că acesta ar putea fi momentul atunci când pâinea a luat pentru prima dată forma sa actuală.
În 2008 Anis Bouabsa , câștigătoare a concursului „ Best Baguette in Paris”, a menționat că baghetele nu cresc complet atunci când sunt introduse în cuptor, ci aluatul umed și cuptorul foarte fierbinte care fac ca baghetele să devină pufoase.
În afara cantității limitate de ingrediente, bagheta franțuzească este considerată tradițională numai în cazul dacă:
- atinge în lungime 65 cm
- are o lățime de 5-6 cm
- grosimea este de 3-4 cm
- cântărește 200 grame
Datorită lipsei grăsimilor și a ouălor din compoziția aluatului, conținutul caloric al baghetei franțuzești este destul de scăzut: 262 kcal /100 g.



Avem NEVOIE de :

1 kg faina alba
25 g drojdie proaspata
100 ml lapte
1 lingurita zahar
500 ml apa calduta
2 linguri sare
*******
2 linguri ulei pentru blatul de lucru



MOD de PREPARARE :

Intr-un bol faramitam drojdia , adaugam putin lapte caldut si o lingurita cu zahar. Lasam sa fermenteze 10 minute, dar aveti grija sa nu curga din bol.
Dupa ce a crescut destul , rasturnam drojdia in vasul in care avem faina si sarea, apoi incepem sa framantam aluatul, adaugand putin cate putina apa calduta.



Aluatul poate fi framantat de mana sau se poate framanta cu robotul asa cum am facut eu.
Cu mana framantati cam 20 de minute, aluatul.



Cu robotul, dupa ce ati pus capacul la bol, programati robotul pentru framanta la 4 minute, ajunge.
Veti obtine un aluat mai moale, dar nu se lucreaza greu cu el.


Eu l-am transferat intr-un bol mai mare , l-am acoperit cu folie de plastic si l-am lasat la dospit o ora, la loc caldut, in paturi.



Dupa ce aluatul a dospit , l-am rasturnat pe blatul de lucru uns cu ulei si l-am impartit in 3 parti egale, dar doar una am taiat-o(desprins-o) de aluat, pentru ca am vrut sa incerc si o franzela, si bine am facut.



Din cele 2/3 de aluat ramas , am format 3 gramajoare de aluat, le-am acoperit iar cu folia de plastic , mai putin una pe care am intins-o in forma de dreptunghi , doar cu degetele si palma, fara sucitor.




Acum urmeaza o etapa importanta, cea de impaturire a baghetelor.
Fiecare portie de aluat se lucreaza separat, dar nu uitati ca celelalte sunt acoperite cu folia.
Am impaturit o latura in lung si am apast bine cu degetele sa se lipeasca marginea aluatului .



Abia apoi am mai impaturit din aluatul in forma de dreptunghi si am apasat iar cu degetele sa se lipeasca aluatul.



Iar la final am dat dat forma rotunda baghetei .
Procedam la fel cu toate trei baghetele, apoi am impaturat si franzeluta si le-am asezat intr-o tava, pe hartie de copt.
Lasam la dospit 20-30 de minute, acoperit , iar apoi cu o lama sau cu un cutit bine ascutit , crestam in vreo 5-6 locuri, bagheta.



In timpul acesta cuptorul se incinge la temperatura maxima.
Dupa trecerea timpului asezam pe fundul cuptorului o cratita cu apa fiarta , pentru a forma aburi si introducem tava cu baghetele in cuptor, dupa ce , cu ajutorul unei pensule, le-am uns cu apa RECE.
Lasam baghetele sa se coaca aproximativ 30 de minute, dar asta depinde si de cuptor.
Verificam daca sunt coapte prin ciocanire pe fundul  baghetei,daca suna a gol inseamna ca e coapta.



Scoatem tava din cuptor, le ungem iar cu apa si dupa cateva minute asezam baghetele pe un gratar sa se raceasca.
De abia dupa ce s-au racit, le putem taia, asta daca rezistati la mirosul din bucatarie si nu rupeti un colt de bagheta, asa cald.



Pofta mare va doresc si incercati aceste baghete ca nu o sa va para rau !Au coaja crocanta si miezul moale...

Multumesc pentru vizita dvs

"Daca va place preparatul meu sau poate nu, va rog sa va scrieti impresiile, putin mai jos
View all posts by: Sidy's Kitchen

0 comentarii:

Tipariti reteta

Back to top ↑
Connect with Us

Gateste Sanatos

Gateste Sanatos

RO

© 2013 In Bucatarie La Sidy. WP Mythemeshop Converted by Bloggertheme9
Blogger templates. Proudly Powered by Blogger.