Pagini

marți, 24 august 2021

Pui prajit in sos de usturoi cu mamaliguta

 O reteta romaneasca 100% atat de buna ca nu te mai saturi, crocant la exterior si bine facut in interior.
Aceasta reteta se numara printre cele mai preferate de orice roman, este un adevarat deliciu.
Nu am intalnit pe cineva care sa nu fie pur si simplu dat pe spate de aceasta reteta delicioasa.
La aceasta reteta se poate prepara puiul intreg sau pulpele inferioare, superioare, pieptul sau chiar si aripioarele, deci orice parte a puiului aveti acasa.

 


 Avem NEVOIE de :

      Pui

1 pui(fara spinare)
3 untura
sare
piper
usturoi 5


     Sos usturoi

4 usturoi
25 unt
patrunjel verde
sare
200 vin alb

     Mamaliga

400 g faina malai
100 g gris
2 l apa
1 lingurita sare
1 lingura unt

 



MOD de PREPARARE :

Puiul se curata de tuleie si puf si se transeaza.
Pulpele se taie in doua, aripile se sectioneaza si ele. Fiecare bucata de carne se sterge bine de tot cu servete absorbante de hartie.
Apoi le saram si le piperam.

 


 

 
Folosim o oala de fonta cu peretii grosi in care topim si apoi incingem untura(linguri cu varf) , in care lasam pentru aroma, cateva secunde 5 catei de usturoi, pe care ii scoatem urgent din oala, ca altfel se amaresc.



Punem bucatile mai mari de carne sa se rumeneasca frumos.Putem pune carnea in mai multe ture , ca sa se prajeasca frumos si sa se patrunda bine.



Facem intre timp sosul de usturoi. Curatam usturoiul si il trecem apoi prin presa .Topim untul intr-o cratita, adaugam usturoiul si patrunjeleul verde tocat, asezonam.



Adaugam apoi vinul(200 ml) si lasam sa dea un clocot.



Carnea rumenita o adaugam in sos , daca e nevoie mai adaugam putin vin, lasam sa iasa taria din el, apoi oprim focul.



Preparam mamaliguta.Se pune apa la fiert cu sarea.Cand apa clocoteste se adauga malaiul in ploaie, amestecand mereu sa nu se faca cocoloase.Se lasa mamaliga sa fiarba la foc mic , cam 20 minute , invartind  in ea din cand in cand.Adaugam dupa cele 20 de minute, o lingura cu unt si grisul in ploaie , invartim si lasam sa mai fiarba 15 minute, dupa care mamaliga este gata.
Eu am ales sa o portionez de la inceput.





Servim puiul cu mamaliguta si mult sos, alaturi de o salata, daca doriti.
Putin patrunjel verde tocat aduce o nota de prospetime in farfurie.


 


 

Sa nu uitati ca puiul se poate manca cu mana...e cel mai gustos !
Pofta buna sa aveti !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu