miercuri, 30 noiembrie 2016

Paine Floarea Soarelui

By Sidonia Toncean   Posted at  13:14   Masina de paine 19 comments

La multe fete care au bloguri culinare , am vazut aceasta reteta si pina la urma am aflat ca prima care a facut-o si a scris-o pe blog , a fost  Laura Laurentiu  care zice asa:
"..Pe langa faptul ca e o paine minunat de buna si pufoasa, cu coaja crocanta si aromata, mai e si frumoasa…ca un soare..." si credeti-ma ca are dreptate.
Aceasta paine se poate framanta cu mana sau face cu robotul, asa cum am facut si eu.Daca nu ati testat-o inca, credeti-ma ca merita, merge de minune alaturi de o cana cu lapte caldut.




Avem NEVOIE de :

- pentru aluat:
1 kg faina alba
500 ml lapte caldut
150 ml ulei
2-3 oua(depinde cat sunt de mari)
2 plicuri drojdie uscata
1 lingurita zahar
2 lingurite sare
- pentru uns foile:
100 g unt(topit)
- pentru uns deasupra:
1 galbenus
1-2 linguri lapte caldut
seminte susan(alb si negru)




MOD de PREPARARE :


Aluatul il pregatim in vasul robotului, in care punem pentru inceput laptele caldut, uleiul, sarea si cele doua oua.
Adaugam apoi celelalte necesare pentru aluat si dam drumul la robot, 30-60 de secunde incet ,apoi pe programul de framantat.Lasam sa framante 3-4 minute, dupa cum scrie in prospect.
Apoi punem aluatul acoperit, la dospit, in loc cald ,o ora.




Din aluatul rezultat, pe care l-am taiat in doua parti egale, facem doua gramezi. Dintr-una din ele taiem o bucatica pe care o punem deoparte, ea va fi mijlocul painii.




Apoi fiecare parte ramasa, o impartim pe fiecare,in cinci parti egale.




Intindem fiecare parte cu mana , (din bucata mai mare, din care nu am taiat) ,sa se faca foaie cam de 7 mm, o ungem cu unt topit si le asezam pe fiecare suprapuse, una peste alta, cu unt topit intre ele.




Se face o bucata de paine mai inalta, partea de deasupra nu o mai ungem cu unt si taiem in mijloc cu rola de pizza, prima data in patru si apoi iar in patru, deci in total va fi taiata in opt parti egale, ca in poza de mai jos.





Am rasfrant varfurile triunghiurilor taiate inspre afara, strat cu strat, incepand cu cele de la exteriorul cercului , pe care le-am tras in afara si introdus sub limita circumferintei.
Dupa cum vedeti , am pus aluatul pe o foaie de copt, pe care , la sfarsit o vom pune in tava.





Am luat partea de aluat din care am taiat mijlocul painii si am intins-o la fel in 5 foi suprapuse si unse cu unt, mai putin cea de deasupra.
Punem acest aluat in mijlocul primului aluat si il taiem si pe acesta cu rola de pizza, tot in 8 parti egale.




Dar taieturile din care vom obtine cele 8 parti, vor trebui facute in asa fel incat petalele coronitei mai mici sa se rasfranga tot spre exterior, dar cazand intre petalele coronitei mari, exact cum se vede in poza.




In mijloc asezam bucata mica taiata la inceput, care fa forma mijlocul painii.
Sa nu va speriati ca nu este deloc greu de facut, mai mult e de povestit decat de lucrat.



Lasam la dospit in tava in care am pus painea cu hartia de copt, cam 30 de minute, apoi ungem painea cu galbenusul amestecat cu laptele caldut si apoi presaram semintele de susan negru in mijloc si susan alb , pe margini( eu nu l-am mai pus pentru ca nu am mai avut, desi stiam ca este).




Dam la cuptorul dinainte incalzit,la 180 de grade, in care am pus si o craticioara cu apa, la inceput cand l-am pornit.
Lasam sa se coaca aluatul 15 minute, apoi scoatem craticioara cu apa (are rolul de face abur si de a ajuta la formarea unei coji mai crocante si rumene).
Reducem focul la 160-180 de grade- asta depinde de cuptorul fiecareia- si mai lasam cam 30 de minute sa se coaca si rumeneasca frumos painea.



Cand painea este gata, o scoatem si o asezam pe un gratar, fara hartia de copt, sa se raceasca.
Asta doar daca rezistati mirosului imbatator pe care il aveti in bucatarie, de paine proaspata...




Merge de minune alaturi de o cana de lapte cald sau ceai.
Pofta mare sa aveti !

Multumesc pentru vizita dvs

"Daca va place preparatul meu sau poate nu, va rog sa va scrieti impresiile, putin mai jos
View all posts by: Sidy's Kitchen

19 comentarii:

  1. Elena Zota

    Ooooo, ce frumos ! Admir oamenii inventivi care stiu sa isi prezinte si sa isi vanda produsele. Îmi place

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos ! Eu doar prezint si...consum...!

      Ștergere
  2. Sanda Suciu Ex Surtea

    Mama, am citit de 2 ori impleticirile alea ca tare mi s-a parut imbarligat. . Dar in final parca m-am dezmeticit !!! Nu te astamperi si ma tot necajesti. Bine, Sidy, tine minte..., dar treaca de la mine, ca prea faina-i pita. Multumesc de reteta.Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sanda nu e greu deloc, mai mult e de...povestit !

      Ștergere
  3. Elena Olariu

    Sidy, te-am admirat intotdeauna ca om, dar mainile si sufletul tau cred ca vor primi de acum inainte toate gandurile bune.Cupleaza-le tu cumva! Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere
  4. Genica Stetca

    Potrivita pentru sarbatorile de iarna !!! Multumim. Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere
  5. Lubita Iancu

    Waw ce frumos arată! sigur e pâine, nu-i ceva de pus in vitrina?? Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da soro...e PAINE ! Nici macar cozonac nu este. Dar...se poate face !

      Ștergere
  6. Calinescu Elena

    Super! Aspect minunat! Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere
  7. Maria Mihalache

    Ce bine arata,ce buna o fi! Îmi place .

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnica Peste

    Ce bine arata si miroase bine ! A ajuns mirosul la Constanta .Pupici ! Îmi place ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ohooo...pina acolo a ajuns ? Ma bucur, crede-ma ! Multumesc frumos...

      Ștergere
  9. Tania Kiswani

    Multumim, draga Sidy, arata minunat, si sunt convinsa ca e si foarte buna..! Sa va fie de bine..! Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc tare mult Tania . Merge de minune si linga o cana de lapte cald....

      Ștergere
  10. Arata tare bine painea ta si sunt sigura ca este foarte gustoasa. Bravo!

    RăspundețiȘtergere

Tipariti reteta

Back to top ↑
Connect with Us

Gateste Sanatos

Gateste Sanatos

RO

Google+ Followers

© 2013 In Bucatarie La Sidy. WP Mythemeshop Converted by Bloggertheme9
Blogger templates. Proudly Powered by Blogger.