vineri, 6 ianuarie 2017

Prajitura Doboș

By Sidonia Toncean   Posted at  06:30   4 comments

Reţeta tortului Doboș, una dintre prăjiturile emblematice ale Ungariei, a fost ţinută secretă timp de 20 ani de către creatorul ei cofetarul Dobos Jozsef, chiar dacă mulţi cofetari, din întreaga Europă, au încercat să o copieze.
În anul 1906, când Dobos Jozsef a decis să se retragă din activitate, a dezvăluit reţeta membrilor Asociaţiei Cofetarilor din Budapesta, cu condiţia să fie utilizată doar de aceştia.
Reţeta a fost creată în anul 1884, când Dobos Jozsef a dorit să realizeze o prăjitură care să poată fi păstrată şi transportată pentru mai mult timp, întrucât în vremea aceea nu existau tehnologii de răcire. Şi, după crearea ei, prăjitura Dobos a devenit atât de populară încât a fost transportată şi în Viena, la Berlin sau la Paris. A fost transportată cu căruţele, în cutii de lemn pline cu gheaţă şi sare, timp de două-trei zile, fără să aibă vreo problemă.
Tortul a fost prezentat prima dată în anul 1885, la prima Expoziţie Generală din Budapesta, iar printre primii care au gustat delicioasa prăjitură au fost împăratul Franz Josef şi soţia sa, Sissi.
În prezent, în lume există peste 100 de variante de reţete ale prăjiturii Doboş.Aceasta reteta o am din Austria de la scumpa mea prietena Laura careia ii multumesc mult de tot pentru reteta.
Veti vedea ca are o crema mai usoara si putin diferita, dar foarte, foarte gustoasa !




Avem NEVOIE de :

- pentru foi
600 g faina1 lingurita bicarbonat
3 linguri zahar pudra
2 oua de casa(ies foile mai galbene)
70 g unt
smantana

- pentru crema
1 l lapte
500 ml cafea tare
250 g zahar
150 g gris
200 g unt cocos
1 lingurita esenta Vanilie de Madagascar Dr Oetker
100 g ciocolata
esenta rom

- pentru glazura
250 ciocolata menaj
25 g unt cocos
50 ml frisca lichida(smantana)

- gem de caise




MOD de PREPARARE :

Pentru foi(4) amestecam intr-un vas produsele uscate :  faina cu bicarbonatul si cu zaharul pudra.
Separat untul taiat cubulete, il mixam .Daca e prea sfaramicios adaugam putina smanatana si il mixam impreuna cu ouale.
Amestecam cele doua componente si framantam pina aluatul nu se mai lipeste de maini.
Impartim aluatul in 4-5 parti egale si le dam la rece ,o ora.



Apoi intindem in foi subtiri si coacem in tava captusita cu hartie de copt, unsa cu putin unt.
Coacem in cuptorul dinainte incalzit la 200 de grade, cam 8-10 minute, apoi lasam foile sa se raceasca.




Pregatim crema punand la fiert laptele, cafeaua si zaharul, iar cand incepe sa fiarba adaugam putin cate putin grisul si amestecam continuu pina se ingroasa ca o budinca.Eu am facut crema in oala mea pentru creme, dar se poate face in orice oala non-aderenta.




Luam oala de pe foc, adaugam ciocolata rupta bucatele, untul de cocos si esentele.
Amestecam pina se omogenizeaza.Doar 10 minute lasam sa se rcaeasca , apoi umplem foile cu crema calda.



Peste ultima foaie nu punem crema , ci acoperim prajitura cu tava de copt, in care asezam greutati si lasam asa pina a doua zi, la rece.



A doua zi ungem foaia de deasupra cu gem de caise , in strat subtire (daca nu e destul de moale, se poate incalzi usor) si punem apoi glazura facuta , deasupra.
Dam la rece prajitura.
Dupa cum se vede, eu nu am mai apucat sa fac glazura si am pus niste ornamente de ciocolata, deasupra.




Apoi , cu un cutit bine ascutit, tinut in apa fierbinte, portionam prajitura.




Este o prajitura delicioasa, nu prea dulce, exact asa cum ne place noua.
Pofta mare va doresc !

Multumesc pentru vizita dvs

"Daca va place preparatul meu sau poate nu, va rog sa va scrieti impresiile, putin mai jos
View all posts by: Sidy's Kitchen

4 comentarii:

  1. נחמה בר

    Esti o dulcica ca nu ti secret in plus la deliciile ce reusestti cu succes si cu arta ,sa realizezi ! Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnica Peste

    Arata super bine felicitari pofta buna! Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere
  3. Tania Kiswani

    Da,toti stim de aceasta prajitura..., este minunata..! Iti multumim , draga Sidy si sa va fie de bine..! Îmi place ·

    RăspundețiȘtergere

Tipariti reteta

Back to top ↑
Connect with Us

Gateste Sanatos

Gateste Sanatos

RO

Google+ Followers

© 2013 In Bucatarie La Sidy. WP Mythemeshop Converted by Bloggertheme9
Blogger templates. Proudly Powered by Blogger.